Sîmbătă, 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu dizABILITĂȚI am ieșit în oraș să marcăm evenimentul, să ne bucurăm de atmosfera ce anunță sărbătorile, să discutăm despre planuri de viitor și să punem la cale și alte întîlniri împreună 🙂
Am atras cîteva priviri plimbîndu-ne prin Palas Iasi, dar a fost o ocazie bună pentru publicul ieșean să se obișnuiască cu imaginea persoanelor cudizabilități în spațiul public. Este cunoscut deja faptul că în Iași complexul Palas este spațiul cel mai accesibilizat și des frecventat de utilizatorii de scaun rulant, dar sperăm ca în anii ce urmează, prin acțiunile noastre ce vor implica administrația publică, să se îmbunătățească infrastructura de acces la nivelul întregului oraș.
—————-
Ziua Internaţională a Persoanelor cu dizABILITĂȚI este proclamată de Organizaţia Naţiunilor Unite şi are ca obiectiv promovarea înţelegerii problemelor legate de persoanele cu dizabilităţi, mobilizarea susţinerii demnităţii, drepturilor şi bunăstării acestora.
Prin aceasta se încearcă, de asemenea, sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu handicap în fiecare aspect al vieţii politice, sociale, economice şi culturale.
#ZiuaPersoanelorCudizABILI