euRespect & Strategia de Turism a Municipiului Iași

Ieri am participat la Focus Group-ul pe tema elaborării Strategiei de Turism a Municipiului Iași și a Zonei Metropolitane Iași, ce a avut loc în cadrul Primăriei Iași la inițiativa Facultății de Geografie și Geologie Iași. Au fost invitați reprezentanți ai asociațiilor de tineret și de profil turistic. În cadrul discuției s-au conturat multe idei constructive care, sper eu, vor fi valorificate și puse în practică.
Ca reprezentant al Asociației euRespect am subliniat importanța și beneficiile dezvoltării turismului accesibil și a unor trasee turistice accesibile în Iași, dedicate turiștilor cu dizabilități. Cu ocazia aceasta am adus în discuție și situația problematică a infrastructurii publice de acces (rampe inexistente sau impracticabile) și a transportului în Iași (lipsa taxiurilor adaptate și a rampelor în anumite mijloace de transport în comun). Am ținut să mă adresez direct reprezentanților primăriei prezenți la întîlnire pentru că multe dintre aspectele acestea trec neobservate și nu reprezintă mai niciodată o prioritate în agenda lor de lucru. Am obținut și o reacție pozitivă imediată din partea lor și asigurarea că vor pune accent pe remedierea unora dintre problemele menționate.

Cît despre Strategia de Turism a Iașului, idei mai avem și consider că este în continuare nevoie de mai multe dezbateri ca aceasta pentru a contura o strategie solidă și eficientă. 
Mulțumim organizatorilor pentru invitație! Asociația euRespect este mai mult decît dornică de a se implica în dezvoltarea turistică a orașului Iași.

 

Alex Luchici, Coordonator proiecte Asociația euRespect

 

Iasi.Travel | Facultatea de Geografie si Geologie Iasi | Iași – Capitala Tineretului din România 2018-2019, Oraș Finalist

 

#Iași #CredeÎnOrașulTău!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *