2020 a fost un an dificil și, totuși, unul dinamic pentru Asociația euRespect:
datorită inițiativelor pe care le-am înaintat la început de an, a crescut gradul de accesibilizare a Aeroportului Iași
ne-am implicat în sprijinirea unor tineri cu dizABILITĂȚI
am continuat activitățile proiectului nostru VIAȚĂ ACTIVĂ, ȘANSE EGALE
am aderat la proiectul civic APTA – Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași prin care am înaintat o mulțime de inițiative către Primăria Municipiului Iași, printre care parteneriatul IAȘUL ACCESIBIL PENTRU TOȚI, pe care l-am încheiat deja cu PMI și din ianuarie demarăm activitățile
am susținut campanii ca parteneri pentru strîngeri de fonduri pentru echipamente medicale
ne-am implicat în Programul Iași Capitala Tineretului din România 2019-2020 și în acțiuni organizate de FONTIS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași , în cadrul căreia sîntem unul dintre membri fondatori
Este anul în care am împlinit 10 ani de activitate prin #euRespect și vă mulțumim din că ne-ați fost mereu aproape!