Acțiune cu copiii cu dizABILITĂȚI de la Colegiul „Ion Holban” din Iași

Materialele didactice achiziționate din donațiile strînse în cadrul campaniei „Arta, dincolo de limite” înscrisă de euRespect​ în competiția Swimathon Iași, au ajuns la copiii cu abilități speciale din cadrul Colegiului integrator „Ioan Holban” din Iași.

Vizita noastră la liceu a fost în sine o experiență foarte frumoasă și pot să vă asigur că toți copiii sînt minunați, talentați și au rezultate foarte bune la școală. Este vorba de copii cu deficiențe locomotorii, sindrom Down, autism, tetrapareză sau diferite alte afecțiuni neurologice; mulți dintre ei au o situație dificilă, dar am apreciat faptul că personalul colegiului depune eforturi extraordinare în susținerea lor – sînt oameni calzi, implicați total în dezvoltarea aptitudinilor creative ale acestor copii cu o sensibilitate extraordinară, valorificată în domeniul artelor.

În numele echipei euRespect aș dori să-i mulțumesc doamnei director Gabriela VRABIE și doamnei Ramona ȘTEFAN pentru receptivitate și suport, dar mai ales pentru toată munca lor dedicată tinerilor cu dizabilități care primesc în acest fel acces la o viață mai bună prin educație!

Vă mulțumesc și vouă, tuturor, pentru că ne-ați sprijinit în această scurtă incursiune în lumea artei – spațiul privilegiat în care nu există prejudecăți iar diferența este percepută ca element generator de valoare și energii creative 🙂

Alex Luchici​ – Coordonator proiecte euRespect

www.euRespect.ro

20170404_132136

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *