PROIECTE

Arta, dincolo de limite

Proiect în curs de desfășurare

Proiectul „Arta, dincolo de limite” a fost înscris în competiția Swimathon Iași 2016 (organizat de Fundația Comunitară Iași) prin intermediul căreia s-a strîns din donații suma de 4066 lei. Această sumă va acoperi cheltuielile pentru materialele necesare realizării expoziției itinerante – cu operele unor artiști cu dizabilități – iar din diferența sumei vom achiziționa materiale didactice pentru copiii cu nevoi speciale cu talent în artă plastică de la Colegiul „Ion Holban”, centru școlar integrator din Iași.

Scopul proiectului este acela de a promova abilitățile persoanelor cu dizabilități în spatiul public și de a îmbunătăți imaginea acestora prin prezentarea unor modele motivaționale, în vederea creării unei societăți incluzive, bazată pe valori umane universale. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă realizarea unei expoziții itinerante ce va conține opere de artă ale unor persoane cu dizabilități, care va fi expusă în spitale și alte spații publice din Iași. Avînd în vedere că această expoziție va fi expusă în spitale, un alt obiectiv al proiectului este acela de a crea un mediu mai prietenos prin intermediul lucrărilor acestor artiști, fapt ce va reprezenta, totodată, o componentă motivațională pentru publicul reprezentat de pacienți, familiile lor și personalul medical.

Album FOTO Competiția SWIMATHON 2016 – AICI

IMG_8700

cover fb swim*****

Natură, sănătate și voie bună

SNV 22 mai 2016

Pe 22 mai am marcat și noi Săptămîna Națională a Voluntariatului cu o acțiune pe care am organizat-o în Gradina Botanică din Iași. Vremea nefavorabilă nu ne-a permis să ne desfășurăm în calendarul SNV dar, avînd în vedere că „orice zi e bună pentru a fi voluntar!” – sloganul SNV 2016 – , am reușit să facem din duminica aceasta o zi memorabilă. Pentru mulți din grup a fost o zi a premierelor, unii au ajuns pentru prima dată în acest an în Grădina Botanică, ații au aflat cum poți manevra un binoclu și ce este acela un determinator de păsări, iar cîțiva au fost încîntați să încerce tirul cu arma cu resort. A fost mare distracție și la darts, unde a fost aglomerație ca să-și exerseze fiecare precizia la țintă. Una peste alta, a fost o bucurie pentru toți să petreacă cîteva ore făcînd sport sau pur și simplu să se relaxeze în splendida grădină a Iașului. Pentru unii utilizatori de scaun rulant aceste acțiuni reprezintă puținele momente în care au ocazia să se destindă într-un mediu plăcut și să socializeze cu cei din jur.

Parteneri: Asociația EVIS, Asociația „Ridică-te și umblă!”

20160522_145814

*****

Ajută-mă să te ajut!

Perioada de implementare: 28.11.2015  – 31.03.2016 Iaşi

Proiectul a avut ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii unor tineri cu dizabilităţi şi încurajarea unui stil de viaţă activ prin crearea unui program de recuperare fizică.

Obiectivul proiectului l-a reprezentat oferirea de şedinţe de kinetoterapie cu personal calificat unui grup de 5 tineri cu deficienţe locomotorii în vederea îmbunătăţirii sănătăţii acestora. Un alt obiectiv a fost şi organizarea unor întîlniri interactive de socializare pe perioada desfăşurării proiectului.

La Swimathon Iaşi echipa a reușit să mobilizeze 5522,4 lei care au fost utilizați pentru a acoperi costul şedinţelor de kinetoterapie pentru cei 5 tineri cu dizabilităţi implicaţi în proiectul „Ajută-mă să te ajut!”.

În cazul nostru, al utilizatorilor de scaun rulant, mişcarea este foarte importantă, nu numai pentru menţinerea tonusul fizic cât şi pentru menţinerea încrederii de sine. Pentru unii, încrederea că într-o oarecare măsură îşi pot ameliora starea de sănătate sau pentru alţii, încrederea că nu e totul pierdut. Participarea la acest proiect mi-a oferit ocazia să întâlnesc nişte oameni deosebiţi, muncitori şi dispuşi să ajute necondiţionat. Atâta timp cât voi avea o viaţă activă, voi încerca la rândul meu ca într-un fel sau altul să întorc acest ajutor. Mulţumesc! Bogdan BRUMARI, beneficiar

Fiecare dintre tinerii cu dizabilităţi au beneficiat de 27 de şedinţe de kinetoterapie, susţinute de un kinetoterapeut specializat. Exerciţiile fizice au venit în sprijinul fiecărui beneficiar, asigurâdu-li-se un tonus fizic şi psihic mai bun. Astfel, li s-a îmbunătăţit starea generală, având posibilitatea să abordeze într-o notă pozitivă activităţile zilnice.

Album FOTO Competiție SWIMATHON IAȘI – AICI

2

*****

Let’s do it, Danube!

Jurilovca, 27 iunie 2015

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Dunării, am organizat împreună cu Primăria comunei Jurilovca o acțiune de ecologizare în perimetrul localității Vișina, judeţul Tulcea. Iniţiativa a făcut parte din acţiunea “Let’s do it, Danube!” demarată de Let’s Do It, Romania!. Pe teren am avut parte şi de minunata implicare a Cercetașilor Marini, Suvenir din Dobrogea / Souvenir from Dobrogea și a voluntarilor din Jurilovca. Le mulțumim tuturor pentru exemplu și pentru o zi frumoasă, muncită împreună!

1799191_890577917666961_8027037594232685710_o

*****

Schimbarea începe cu implicarea ta!

SNV 16 mai 2015

Pe 16 mai am organizat o acțiune de ecologizare la Jurilovca, în urma căreia voluntarii au strâns o tonă de gunoi din spațiile verzi din preajma localității. SNV este un eveniment inițiat de Pro Vobis și susținut la nivel local de Asociația euRespect, Primăria comunei Jurilovca, @Laguna Razim Sinoe și GLT “Portul Piratilor”. ‪#‎prindegustul‬ Săptămâna Naţională a Voluntariatului

11263044_795140557205688_64216170564538214_o

*****

Transformă-ţi timpul liber în fapte bune!

SNV 17 mai 2015

În Iaşi, Asociaţia euRespect a marcat Săptămâna Naţională a Voluntariatului printr-o acţiune de tineret relaxantă, ce a avut loc în Gradina Botanica “Anastasie Fatu” Iasi. Într-un cadru perfect şi pe o vreme ideală, toţi participanţii s-au implicat cu voie bună în activităţile zilei: socializare, birdwatching, badminton şi fotografie.

Parteneri: Asociatia Ridica-te si umbla Filiala Iaşi, Fundatia Serviciilor Sociale Bethany, SistemIS

IMG_5009

*****

IAŞUL MULTICULTURAL

Ghidul diversităţii etnice a Municipiului

Perioada de implementare: 1 iulie – 20 septembrie 2014 Iaşi

Finanţator: Guvernului României, Departamentul pentru Relații Interetnice http://www.dri.gov.ro/ Grant: 7500 Lei Obiective:

Asociația EU RESPECT își propune, prin editarea broşurii Iaşul multicultural. Ghidul diversităţii etnice a Municipiului să conceapă cartea de vizită a multiculturalităţii uneia dintre cele mai cunoscute metropole culturale de prestigiu din România.

Prin promovarea patrimoniului local ce ține de istoria și cultura minorităților etnice care locuiesc în orașul Iași, asociaţia noastră îşi propune să crească nivelul de conştientizare a localnicilor şi turiştilor cu privire la aspectul divers etnic dar unitar socio-cultural al municipiului. În acest sens, traducerea informaţiilor cuprinse în ghid într-o limbă de circulaţie internaţională (engleză) va reprezenta un real avantaj pentru turiştii străini care vor vizita oraşul.

Activităţile proiectului au fost:

Realizarea broşurii Iaşul multicultural. Ghidul diversităţii etnice a Municipiului, după cum urmează:

  • Realizarea paginilor dedicate fiecăruia dintre grupurile etnice din oraş şi a secţiunii de orientare cultural-turistică;
  • Realizarea fotografiilor şi a conceptelor grafice;
  • Realizarea interviurilor cu reprezentanţii comunităţilor etnice avute în vedere;
  • Sintetizarea informațiilor care vor constitui forma finală a Ghidului diversităţii etnice;
  • Realizarea şi actualizarea paginii web eurespect.ro şi a paginilor proiectului în social media.

Editarea şi tipărirea broşurii Iaşul multicultural. Ghidului diversităţii etnice a Municipiului în 625 de exemplare. Atît broșura cît și toate materialele de promovare au purtat sigla Guvernului României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice și au aveut o identitate vizuală alcătuită din elemente unitare și originale.

Lansarea oficială a ghidului printr-o seară interculturală la care au fost invitate oficialităţi ale administraţiei locale, reprezentanţi ai presei, reprezentanţi ai DRI, oficialităţi ale grupurilor etnice din Iaşi, public divers. Lansarea a avut loc în Librăria Avant-garde, un spațiu potrivit profilului unui asemnea eveniment, fiind amplasată pe Strada Lăpușneanu, în centrul vechi, turistic, încărcat de istorie, al orașului. În cadrul evenimentului cultural a fost organizată și o expoziție de fotografie care a ilustrat aspecte din cultura minorităților etnice ale Iașului.

Pentru o mai mare vizibilitate a demersului Asociației EU RESPECT, în cadrul acestei seri au fost invitate ansambluri de dansuri şi cîntece tradiţionale ale minorităţilor locale.

Site: www.eurespect.ro/lansarea-ghidului-diversitatii-etnice-a-municipiului-iasi Facebook: www.facebook.com/pages/euRespect/251764998209916# logo ghid ????????????????????????????????????

*****

Schimbă-ţi perspectiva!

Perioada de implementare: 1 februarie – 31 iulie 2012 Iaşi

Finanţator: Uniunea Europeană prin programul „Tineret în Acţiune”,  acţiunea 1 – „Tineri pentru Europa”, sub-acţiunea 1.2 – „Iniţiative ale tinerilor”. www.tinact.ro Grant: 5200 Euro

Obiective:

Schimbă-ţi perspectiva! este un proiect care şi-a propus să schimbe mentalităţi şi atitudini.

În cadrul proiectului nostru, 15 tineri cu şi fără dizabilităţi au lucrat împreună pentru a-şi dezvolta aptitudinile de comunicare, creativitatea şi spiritul de iniţiativă, în încercarea de a găsi cele mai bune modalităţi de a transmite un mesaj important către societate:

Tinerii cu dizabilităţi pot fi membri activi ai comunităţii lor! Doar că uneori le lipseşte o rampă, un mijloc de transport adaptat sau un proiect care să îi motiveze să ia iniţiativă şi îşi facă vizibilă cauza. Iar societatea trebuie să investească în potenţialul acestor tineri şi să acorde mai mult respect nevoilor acestora.

Avînd în vedere că operăm cu noţiuni şi concepte europene, programul în care am înaintat propunerea de proiect a fost Tineret în Acţiune, în urma participării la un curs de scriere de proiecte organizat de Agenţia Naţională. 

Activităţile proiectului au fost:

•    Cursuri de management de proiect,  teambuilding, fotojurnalism, workshop pe tema persoanelor cu dizabilităţi din România; •    Organizarea unei expoziţii de fotografie; •    Campanie de awareness în rîndul şoferilor care îşi parchează maşinile pe locuri amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi; •    Redactarea unui memoriu către 3 instituţii publice pentru a le atrage atenţia asupra lipsei de acesibilizare a spaţiului pentru utilizatorii de scaun rulant; •    Crearea şi aplicarea unui sondaj de opinie pe tema dizabilităţii; •    Organizarea unui eveniment pentru a da vizibilitate proiectului şi cauzei tinerilor cu dizablităţi.

Site: www.perspectiva.eurespect.ro

Facebook: http://on.fb.me/10QAopt

DSC_0382

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *