Despre orașe incluzive și accesibilitate în Iași cu Alex Luchici, coordonatorul activității euRespect

👉 Un episod nou al podcastului „În timp real” despre orașe incluzive și accesibilitate în Iași cu Alex Luchici, coordonatorul activității euRespect și președintele APTA – Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași.
„Varșovia, Berlin, Milano, Lyon, Barcelona, Luxemburg sînt exemple de orașe incluzive, premiate de Comisia Europeană cu Access City Awards pentru modul în care administrațiile locale au lucrat cu reprezentanți ai categoriilor vulnerabile pentru accesibilizarea cu viziune a spațiilor publice și a serviciilor.
Iașul are mari probleme de accesibilitate, rampe de acces neconforme, pietonale fără trasee tactile pentru nevăzători, intersecții fără semnalizatoare acustice, trotuare înguste și blocate de mașini, toate acestea afectînd zilnic calitatea vieții ieșenilor, contribuind la excluziunea socială. În Iași există 11600 de persoane cu dizabilități, iar categoriile vulnerabile afectate de lipsa accesibilizărilor includ și vîrstnicii, părinții cu cărucior, femeile însărcinate, persoanele cu dizabilități temporare, copii etc. 🚶‍♀️🧑‍🦯👩‍🦽👩‍🍼👴🏻
Prin APTA facem tot posibilul să existe reprezentativitate în domeniul dizabilității și al mobilității la nivel administrativ, iar prin parteneriatul încheiat cu Primăria Municipiului Iași numit IAȘUL ACCESIBIL PENTRU TOȚI am stabilit un demers de accesibilizare sistematizată a orașului. Proiectul pilot de accesibilizare a zonei Păcurari are din păcate o întîrziere deja de 1 an și purtăm discuții cu decidenții să pornească lucrările avînd în vedere urgența situației. Accesibilizarea spațiului public este o obligativitate și trebuie să fie o prioritate pentru administrația ieșeană, care trebuie să privească acest demers ca pe o oportunitate pentru dezvoltarea unui Iași incluziv, în care ieșenii să poată avea o viață activă, împlinită, iar turismul accesibil să devină o realitate.” Alex Luchici
🎧 Podcastul poate fi ascultat aici:
👉 Apple Podcasts: https://apple.co/3Lcdq6C
Mulțumim echipei Tranzy pentru susținerea mesajului nostru și promovarea dezvoltării mobilității sustenabile! 👏
[euRespect este parte din echipa APTA Iași alături de care inițiază demersuri pentru dezvoltarea transportului alternativ și a transformării Iașului într-un oraș incluziv]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *