Am salvat 144 de vieți

În cadrul campaniei „Fii mai bun, donează sînge!”, organizată de Asociația Tinerilor Ruși Lipoveni din Iași (ATRL IASI) în parteneriat cu AsociațiaeuRespect, am reușit să mobilizăm printr-un efort comun un număr de 57 de donatori. Dintre aceștia, 9 persoane nu s-au încadrat în criteriile necesare pentru a putea dona din anumite motive, însă 48 au donat sînge în dimineața zilei de 15 iulie la Centrul Regional De Transfuzie Sanguina Iasi. Mergînd pe ideea că 1 donator poate salva 3 vieți, putem spune că în urma campaniei am contribuit la salvarea a 144 de vieți  Un lucru extraordinar care este la îndemîna multora dintre noi, să donăm sînge pentru viață! Ne dorim ca importanța actului donării de sînge să intre în conștiința publicului, să fie bine înțeleasă nevoia constantă de sînge în spitale și existența donatorilor recurenți. În continuare deficitul de sînge este foarte mare, operații sînt amînate, pacienți a căror sănătate este agravată de această lipsă și sînt, tot astfel, întreținute situații de abuz. Centrul de Transfuzii Iași estimează că este nevoie de 80 de donatori pe zi pentru a acoperi necesarul de sînge, dar realitatea e că uneori vin doar 20-30 de donatori pe zi, sau chiar mai puțin. Vom mai demara astfel de campanii și mizăm pe sprijinul vostru ca să încurajăm cît mai mulți oameni să doneze 🤜🤛 Felicitări donatorilor, tinerilor organizatori din ATRL Iași și mulțumim tuturor care au dat mai departe mesajul campaniei! 👏 #DoneazăSânge #SalveazăVieți#VoluntariatPentruViață Atrl Romania | Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania www.AlexLuchici.wordpress.com 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *