2% pentru euRespect

Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, orice contribuabil (persoană fizică) poate direcţiona 2% din impozitul pe venit – datorat statului – către orice organizaţie non-guvernamentală (asociaţie, fundaţie etc.) doreşte.LOGO euRespect_Proiecte responsabile

Practic, în acest fel transmiteţi statului modul în care doriţi să fie cheltuită o parte (2%) din impozitul dvs. pe venit. Suma nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie, ci este, în esenţă, o parte a bugetului de stat care este directionată de către fiecare cetăţean către entitatea dorită de acesta. În alte cuvinte, nu este o deducţie suplimentară din venitul dvs. ci decizia dvs. în privinţa direcţiei pe care o ia o parte din contribuţia pe care o faceţi la stat.

Procedura este foarte simplă: formularul trebuie completat (prima secţiune) cu datele personale, semnat şi depus la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a localităţii de domiciliu pînă la data de 25 mai 2019. Formularul actual se referă la anul fiscal 2018.

Oricine poate depune la ANAF formularul 230 fără acte adiţionale, chiar şi pentru prieteni, familie, colegi de serviciu (nu există obligativitatea de a vă deplasa personal). Dacă vă sînt mai la îndemînă serviciile poştale, formularul poate ajunge fără probleme la instituţia fiscală printr-o scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. Adresele Administraţiilor Finanţelor Publice din ţară le găsiţi AICI.

În cazul  în care decideţi să direcţionaţi 2% din impozitul dvs. pe venit către euRespect, puteţi descărca formularul 2% – care conţine deja datele beneficiarului – de AICI.

Dacă aveți venituri şi din alte surse decît salarii (închirieri spaţii, terenuri), descărcați și completați formularul 200.

Pentru detalii, scrieți-ne pe office@eurespect.ro

Vă mulţumim!

descarca

MODEL DE COMPLETARE AL FORMULARULUI 230

foto 2% 2