2% pentru euRespect! Fiți alături de noi și în 2017!

Asociația euRespect în 2016: mai mulți, mai buni, mai responsabili. Datorită tuturor celor care au direcționat 2% din impozitul pe venit către Asociația euRespect, am avut posibilitatea să susţinem o serie de acţiuni care au antrenat persoane cu dizabilități și voluntari din medii diverse:

*** Proiectele noastre sînt derulate în Iași și în județul Tulcea, și sperăm ca implicarea noastră să aibă un impact pozitiv atât în rîndul persoanelor cu dizabilități, cît și în rîndul comunităților, încurajînd schimbarea de comportamente și atitudini.

*** La începutul anului am fost implicați în desfășurarea proiectului „Ajută-mă să te ajut!” prin intermediul căruia 5 tineri cu dizabilități au beneficiat de un program de recuperare, bazat pe ședințe de kinetoterapie. Deși proiectul a fost încheiat în luna aprilie, susținerea persoanelor cu dizabilități prin sesiuni de recuperare fizică rămîne o prioritate permanentă pentru Asociația noastră, și poate fi susținută prin fondurile direcționate prin formularul 230.

*** Cu ocazia Săptămînii Naţionale a Voluntariatului, în luna mai, am organizat activități educative, sportive, de agrement şi socializare precum și acțiuni de ecologizare în Iaşi şi Jurilovca (Tulcea).

*** Împreună cu membrii și voluntarii euRespect am marcat Ziua Internațională a Persoanelor cu Dezabilități, pe 3 decembrie, evidențiind necesitatea adaptării spațiului public pentru persoanele cu nevoie speciale.

*** Cel mai important eveniment din 2016 a fost inscrierea proiectului „Arta, dincolo de limite” în competiţia SWIMATHON Iaşi. Scopul proiectului a fost promovarea abilităților persoanelor cu dizabilități și îmbunătățirea imaginii acestora prin prezentarea unor modele motivaționale, bazate pe valori umane universale. Obiectivul general al proiectului a constat în amenajarea unei galerii itinerante de opere de artă realizate de persoane cu dizabilități, care a fost expusă în spitale și în spațiile publice din Iași. Echipa noastră a mobilizat 6 înotători, un ambasador, 34 de susținători și nenumărați prieteni și a organizat 5 evenimente conexe de promovare a proiectului.

Pe lîngă proiecte responsabile, anul 2016 ne-a oferit noi oportunități, ne-a lărgit orizonturile și ne-a întărit încrederea în oamenii de bine din jurul nostru. Avem convingerea că putem contribui, și de acum înainte, la dezvoltarea unei societăţi incluzive, în care implicarea civică, puterea exemplului, empatia și respectul reciproc să rămînă valorile esențiale care fac din lumea noastră o lume mai bună.

Fiți alături de noi și în 2017! Împreună putem face mai mult bine de dragul binelui! Descărcaţi acum formularul: http://bit.ly/2qffeXg Detalii despre Campania 2% pe www.eurespect.ro/2-pentru-eurespect Vă mulţumim din toată inima!

colaj fb 2016 3

descarca

MODEL DE COMPLETARE AL FORMULARULUI 230formular-2-model

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *